Cinci mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au ajuns deja în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu. Acesta este al patrulea miting organizat de mineri și energeticieni, de la demararea negoierilor pentru contractul colectiv de muncă.
Ministrul delegat pentru Dialog Social a făcut, ieri, un anunț surprinzător, după întrevederea cu liderii de sindicat și managerul Complexului Energetic Oltenia. Pop a afirmat că reprezentanții Fondului Monetar Internațional doreau închiderea CEO.
Întâlnirea dintre sindicate, Laurențiu Ciurel și ministrul Dialogului Social a durat mai bine de trei ore, în care Pop a explicat că veniturile minerilor și energeticienilor nu vor scădea cu patruzeci de procente, ci doar cu două.
Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, a spus că trei mii de persoane urmează să părăsească compania, dar că multe dintre ele sunt în prag de pensionare și că ar primi plăți compensatorii până la atingerea termenului de pensionare.
Sindicaliștii spun că nu vor renunța la proteste decât în cazul în care administrația CEO nu va mai propune tăieri salariale.
nc



