Târgujienii care beneficiază de pachetele de alimente venite din partea Uniunii Europene nu se grăbesc să le ridice. La această situație nu se așteptau nici reprezentanții Direcției de Protecție Socială Târgu-Jiu. Beneficiarii trebuie să știe că dacă nu intră în posesia pachetelor până la data de opt septembrie, acestea vor fi redistribuite. La nivelul municipiului, aproximativ 7000 de persoane primesc acest ajutor.
La nivelul municipiului Târgu-Jiu, aproximativ 10.000 de pachetele alimentare venite din partea Uniunii Europene pentru beneficiari Programului Operațional ,, Ajutorarea Persoanelor Defavorizate” încă nu au fost distribuite. Reprezentanții Direcției Publice de Protecție Socială Târgu-Jiu nu se așteptau la această situație, deoarece seriile anterioare au fost epuizate în scurt timp.
Aceste cutii care conțin produse alimentare, precum zahăr, făină, ulei, mălai,orez sau conserve de carne, sunt distribuite o singură dată pe an.
Beneficiarii care nu-și ridicã pachetele pânã la data de opt septembrie, nu vor mai intra în posesia lor, urmând sã fie redistribuite.Programul Operațional ,,Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, se adreseazã persoanelor care primesc ajutor social, alocație de susținere a familiei, șomerilor, pensionarilor cu un venit lunar mai mic de 450 de lei, dar și persoanelor cu handicap grav sau accentuat. La Târgu-Jiu, aproximativ 7000 de persoane beneficiazã de aceste pachete.


