7000 de cuie și 20 de kilometri de ață pentru ,,Cumințenia Pământului”. Vorbim despre o campanie de strângere de fonduri inițiată de patru tineri timișoreni , pentru achiziționarea operei brâncușiene de către statul român. Prețul unui cui pornește de la 10 lei. Numele donatorilor va fi trecut pe spatele unei plăci, care la final, va simboliza o operă a marelui artist gorjean. Creația va fi dezvelită la Târgu-Jiu, apoi expusă în mai multe orașe, după care scoasă la licitație. Banii strânși vor contribui la subscripția publică.
Un grup de tineri timisoreni, unul la origine târgujian, a demarat un proiect alternativ ,, Ciocîlteiul lui Brâncuși” prin care isi propune sa realizeze o opera tribut pentru Constantin Brancusi.
Initiativa tinerilor vine ca un raspuns pentru cei ce privesc dincolo de campania “Cumintenia Pamantului”, pentru cei ce cred in valorile romanesti autentice.La realizarea operei de mari dimensiuni, la Targu-Jiu, la umbra Coloanei Infinitului, vor fi folosite 7000 de cuie si 20 de kilometri de ata. Pentru a obtine finantarea necesara, vor scoate la licitatie 1876 de cuie, cifra simbolizand anul nasterii marelui artist.
Cei care donează, de exemplu, 400 de lei, vor primi cadou un suvenir cu diferite opere ale marelui sculptor. Această campanie de strângere de fonduri este privită cu bucurie de reprezentanții municipalității.
Campania a debutat pe 30 august și se va încheia pe 18 septembrie. La final, opera va ajunge în mai multe locații din țară, însă prima dată va fi dezvelită la Târgu-Jiu,pe 19 septembrie, și expusă în Parcul Central.După ce va poposi în mai multe orașe, creația va fi scoasă la licitație, prețul de pornire începând de la suma strânsă din valoarea cuielor bătute pe placa de doi metri.


