Mihai Weber: „PSD Gorj rămâne unit și orientat către dezvoltarea județului”! Vizita lui Grindeanu la Tg-Jiu

- Advertisement -

PSD Gorj a organizat astăzi, la Târgu Jiu, Conferința Extraordinară a organizației, un eveniment marcat de unitate, planuri strategice pentru județ și sprijin politic clar pentru conducerea centrală a partidului. Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, a subliniat importanța consolidării organizației și a colaborării cu lideri care înțeleg nevoile regiunii, menționând prezența lui Sorin Grindeanu, lider cu rădăcini la Tismana și partener dedicat dezvoltării Gorjului.

„PSD intră într-o nouă etapă de consolidare și dezvoltare. Echipa PSD Gorj a câștigat încrederea oamenilor prin muncă, investiții și proiecte concrete: drumuri moderne, școli și spitale reabilitate, rețele de utilități extinse și investiții care transformă județul”, a afirmat Mihai Weber.

Evenimentul a fost marcat de adoptarea a trei rezoluții esențiale pentru viitorul județului și al regiunii Oltenia:

• Susținerea realizării Drumului Expres Târgu Jiu – Craiova, proiect strategic pentru județ;

• Consolidarea parteneriatului politic și administrativ între Gorj și Dolj pentru accelerarea proiectelor regionale de infrastructură;

• Sprijinul total al PSD Gorj pentru candidatura lui Sorin Grindeanu la funcția de președinte al PSD, la Congresul din 7 noiembrie.

Mihai Weber a subliniat că, sub conducerea lui Sorin Grindeanu, PSD va continua să guverneze „nu cu foarfeca, ci cu inima — pentru oameni, pentru comunități și pentru România”.

Conferința Extraordinară a PSD Gorj a demonstrat coeziunea organizației și angajamentul liderilor locali pentru dezvoltarea județului, în contextul noilor provocări economice și infrastructurale.

Articole recente