Vom avea foarte mulți miei de Paște. Este concluzia la care au ajuns specialiștii, având în vedere că peste iarnă s-a înregistrat o creștere seminificativă a fătărilor la stâne. Așa se face că, de Paște, mieii vor fi și mai grași, iar ciobanii speră ca prețul să înghețe pentru a nu rămâne cu marfa nevândută.
Ciobanul din imagine are peste 500 de oi și deja jumătate din ele au fătat în iarnă câte unul sau chiar și câte doi miei. Pentru că vremea a fost mai blândă, oile au putut să se înmulțească peste așteptări.
Ciobanii speră ca de sărbătorile pascale prețurile să fie aceleaşi ca şi cele de anul trecut pentru a nu rămâne cu mieii nenvânduți.
Mieii au fost întreținuți cu hrană aleasă astfel încât de Paște să aibă greutatea dorită de cumpărători.
Reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinară Gorj susțin că, anul acesta, numărul mieilor va fi mult mai mare față de anul trecut. Specialiștii se tem însă ca boala limbii albastre să nu-și facă din nou apariția.
La nivelul județului Gorj sunt înregistrate aproximativ 150.000 de capete de ovine.


