Angajații Primăriei Rovinari au postat, pe pagina oficială a instituției, un mesaj de condoleanțe după moartea edilului șef: ”Ne sunt sufletele împietrite de durere la aflarea veştii dispariţiei premature şi nedrepte a celui care ne-a fost mentor şi conducător, Dorin Filip. Va rămâne veşnic în amintirea noastră! Suntem alături de familia îndoliată. Tot respectul, admiraţia şi sincere condoleanţe!”.
Dorin Filip a murit, în această dimineaţă, în timp ce se afla la Tulcea, pentru a participa la o întâlnire cu mai mulţi primari din ţară. Acesta a fost găsit mort în cadă de şoferul său, care a urcat în cameră pentru a vedea de ce întârzia să apară şi nu răspundea nici la telefon. Medicii de la ambulanţă au fost chemat la faţa locului, însă nu au mai putut decât să constate decesul. Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat. Primele verificări arată că fi suferit un infarct. Acesta urma să împlinească 56 de ani, în septembrie. (L.F.)


