Deputatul Partidului Poporului- Dan Diaconescu, Niculina Mocioi, a depus la Ministerul Educaţiei Naţionale şi la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice memoriul Sindicatului Liber din Învăţământ, Târgu Jiu. Este vorba despre revendicările personalului auxiliar din învățământ, care sunt susținute de sindicate, prin care solicită ca sporul de vechime să nu mai fie inclus în salariul de bază.
Doleanțele Sindicatului Liber din Învățământ de la Tg Jiu au ajuns pe masa miniștrilor educației și muncii. Deputatul Niculina Mocioi a depus memoriul întocmit de liderii de sindicat din învățământ, prin care se solicită ca sporul de vechime să nu mai fie inclus în salariu de bază al personalului nedidactic. În urmă cu o săptămână, sindicaliștii au mers la multe instituții din Gorj, dar și sediile partidelor politice, unde au depus memoriul cu revendicările pe care le au. Niculina Mocioi este singurul parlamentar din Gorj care a preluat această problemă.


