Membru al clanului Călina, prins după urmărire internaţională

- Advertisement -

Unul dintre cei trei fugari care s-au încăierat într-un club din Rovinari, în noaptea de Revelion, a fost prins de polițiștii olteni. Este vorba despre un membru al clanului Călina, judecat pentru proxenetism, care a ajuns în arest după ce a fost dat în urmărire internaţională. Alţi doi bărbaţi implicaţi în scandal sunt căutaţi şi la această oră de oamenii legii. Potrivit unor surse, imaginile surprinse de camerele de supraveghere din local sunt de-a dreptul şocante.

Adrian Stelian Călina, în vârstă de 48 de ani, pe numele căruia Judecătoria Târgu-Jiu a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru 30 de zile, este acuzat că a participat la scandalul dintr-un club din Rovinari. Acesta a fost dus în arest după aproape două săptămâni de căutări. Bărbatul, unul dintre membrii clanului Călina, așteaptă verdictul instanței supreme într-un alt dosar, în care acuzațiile sunt de proxenetism. În acest caz, Adrian Stelian Călina a primit nouă ani de închisoare la Curtea de Apel Craiova. Potrivit unor surse, bărbatul a mers la clubul din Rovinari, după ce fiul său și un nepot i-au cerut ajutorul, întrucât au fost implicați într-un scandal cu un alt tânăr care a determinat lăutarii să plece.

Alţi doi bărbaţi sunt căutaţi de poliţişti, la nivel internaţional, şi la această oră. Este vorba despre  Robert Chiriac, Radu Manţa, acuzaţi că ar fi participat la scandalul surprins şi de camerele de supraveghere. Instanţa a emis mandate de preventivă în lipsă şi pentru cei doi fugari.

Articole recente