Bătrân să fii, noroc să ai! Asta ar putea spune pensionarii gorjeni, pentru care sunt puse la bătaie vacanţe peste hotare, la preţuri incredibil de mici. Reducerea se face cu ajutorul Uniunii Europene, care asigură o parte din cheltuieli. O săptămână petrecută la Betleem, Nazaret şi Ierusalim costă, cu transport cu tot, mai puţin de 500 de euro.
Exact când şi-au luat gândul de la vacanţă, pensionarii au primit cea mai bună veste. Din octombrie până în mai pot să-şi petreacă o săptămână în cele mai cunoscute locuri turistice din lume, la preţuri neaşteptat de bune, prin intermediul programului intitulat turism social.
Cei care doresc să petreacă o vacanţă de vis în străinătate au de unde să aleagă.
Cei credincioşi pot să aleagă traseul Betleem, Nazaret, Ierusalim. Pentru şase nopţi, gorjenii trebuie să scoată din buzunar 375 de euro, la care se adaugă şi 95 de euro, taxa de aeroport. Pensionarii sunt încântaţi de ofertă şi le recomandă şi prietenilor să meargă în excursie.
Există deja un grup de târgujieni care aşteaptă de săptămâni bune această ofertă.
În oferte sunt incluse transportul cu avionul, cazarea şi masa.


