Medierea devine obligatorie

- Advertisement -

Gorjenii care au un litigiu, sunt obligați, începând cu întâi februarie, să apeleze la un mediator pentru a-și rezolva problemele. Abia dacă cele două părți nu ajung la un acord își pot căuta dreptatea în instanță. Mediatorii promit că procedura va fi mai ieftină, decât un proces în sala de judecată.

Medierea este o practică veche în multe dintre statele Europei, iar de ceva timp este folosită și în România. De luna viitoare însă, ea va deveni obligatorie pentru cei care au ceva de împărțit cu vecinii sau vor să rezolve orice alt litigiu. Reprezentanții asociației Centrul de Mediere Gorj i-au prezentat prefectului Claudiu Teodoreescu ultimele modificări legislative.

Mediatorii spun că vor percepe comisioane mai mici decât o fac avocații, asta cu toate că cei mai mulți dintre ei sunt de fapt avocați. Aceștia spun că un mediator nu poate activa mai apoi ca avocat în același caz, dacă părțile aleg să meargă în instanță. Ei au prezentat astăzi și un film de promovare.

Gorjenii sunt obligați să recurgă la mediere pentru a mai ușura muncă magistraților care au de soluționat prea multe dosare. Procedura ar trebui să dureze mai puțin decât un proces tradițional.

Articole recente