Medicii plătesc medicamentele pensionarilor

- Advertisement -

Medicii de familie din Gorj au de dat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate aproximativ 1 miliard de lei vechi. Mai mult de jumătate dintre cadrele medicale trebuie să plătească reţetele compensate cu 90%, acordate pensionarilor cu venituri mici şi care ulterior s-a dovedit că au și alte venituri, ce depăşesc 700 de lei.

Medicii de familie din județ sunt revoltați de faptul că trebuie să plătească pentru declarațiile false ale unor pensionari. Bătrânii cu venituri de până la 700 de lei primesc rețete compensate cu 90%. Unii pensionari au declarat în fals, aşa că medicii s-au trezit că trebuie să plătească rețetele compensate și gratuite, eliberate unor astfel de bătrâni. Din cei 201 medici de familie de la nivelul judeţului, peste 160 de cadre  trebuie să plătească bani grei Casei de Asigurări de Sănătate.

Inclusiv preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj are de dat bani Casei. Acesta nu vrea să achite suma care i-a fost imputată şi este hotărât să ajungă şi în instanţă.

Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate, Daniel Bondoc, a fost contactat pentru a da explicaţii, însă nu a fost de găsit.

Articole recente