Forfotă mare în spital după apariția noului contract-cadru. Medicii care au cabinete particulare trebuie să aleagă între mediul privat sau cel de stat. Condițiile prevăzute îi pun pe medici să lucreze 35 de ore la cabinetele private, dacă vor să încheie contracte cu Casa Asigurări de Sănătate. În aceste condiții, mulțe cadre medicale se gândesc să migreze către mediul privat.
Medicii cu cabinete individuale vor avea obligația de a lucra cu normă întreagă în sistemul privat, lucru care ar îngreuna foarte mult desfășurarea activității în spital. Mulți dintre doctori se gândesc să renunțe la locul de muncă de stat în favoarea celui privat.
În timp ce medicii se gândesc serios să aleagă una dintre cele două variante, șeful Spitalului Județean Târgu-Jiu, Tiberiu Tătaru, nu-și face griji. Acesta este convins că spitalul nu va avea de pierdut din cauza acestui impediment.
Conducerea unității spitalicești se află în discuții reprezentanții Casei Județeane de Asigurări de Sănătate Gorj pentru a găsi soluțiile necesare care să nu îngreuneze desfășurarea activității în spital.


