Medicii de familie din Gorj nu vor oferi consultații și nu vor emite, timp de două zile, rețete, ca și semn de protest față de anumite prevederi ale contractului cadru. Săptămâna trecută, doctorii din Gorj, ca și cei din țară, au recurs la grevă japoneză tot din cauza nemulţumirilor.
Dr. Gheorghe Stanciu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, spune că acțiunea de protest va avea loc astăzi și luni, zile în care niciun medic de familie nu va consulta pacienți, nu va prescrie rețete şi nu va elibera bilete de trimitere.
Cu toate că o astfel de acţiune le poate afecta nevoile, cetăţenii consideră că este dreptul medicilor să protesteze.
Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al SJU Târgu-Jiu, Colegiul Medicilor din Gorj susţine, în totalitate, acţiunile revendicative ale medicilor de familie.


