Mai mulți doctori din cadrul Spitalului Județean Târgu-Jiu au dat unitatea medicală în judecată pentru a recupera sporul pentru condiții deosebit de periculoase. 14 medici din cadrul Secțiilor de Terapie Intensivă, Urologie și Ortopedie ar putea câștiga procesele care se află, deja, pe rolul instanțelor.
Medicii care lucrează în secțiile de Ortopedie și Urologie efectuează și intervenții chirurgicale. Ei sunt pontați pentru cinci ore pe săptămână petrecute în blocul operator, însă, atunci când depășesc orarul stabilit, nu primesc nimic în plus. Nemulțumiți sunt și cei din Secția de Reanimare. Ei au solicitat spitalului acordarea sporului de 45%. Procesele au fost puse pe rol la începutul anului trecut.
Sporul de operații este prevăzut de lege, însă unitatea spitalicească îl poate acordă doar dacă are banii necesari în buget. Spitalul Județean Târgu-Jiu este subfinanțat, așa că drepturile bănești nu au fost acordate până acum. Dacă judecătorii vor da dreptate cadrelor medicale unitatea va trebui să găsească sumele necesare pentru sporuri.


