Medic trimis în judecată

- Advertisement -

Un medic din Târgu-Jiu a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul General pentru şase infracţiuni care vizează conflict de interese. Carmen Mocioi este suspectată că şi-a ar fi ajutat mama şi socrii să obţină indemnizaţii prin încadrarea lor în grad de handicap. Femeia avea calitatea de preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj.

La începutul acestei luni, medicul Carmen Simona Mocioi şi-a demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj. Astăzi, procurorii au decis trimiterea sa în judecată pentru mai multe infracţiuni.

Procurorii de la Parchetul General, au mai precizat că, prin încadrarea lor în grad de handicap, mama şi socrii acesteia au beneficiat de indemnizaţie lunară, buget complementar şi de indemnizaţie de însoţitor.

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Târgu-Jiu. Medicul nu a fost de găsit pentru a comenta această situaţie. Nici reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj nu şi-au exprimat, deocamdată, punctul de vedere.

Articole recente