Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire și la domiciliul unui asistent personal profesionist, prevede o hotărâre adoptată recent de guvern.
Actul normativ stabilește condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului personal profesionist și reprezintă un pas important în promovarea alternativelor de tip familial la protecția instituționalizată a persoanelor cu dizabilități.
Potrivit hotărârii, asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată care asigură, prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat.
De asemenea, actul normativ reglementează modalitatea prin care o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat poate beneficia de îngrijire la asistent personal profesionist: persoana respectivă sau reprezentantul legal al acestuia adresează o cerere în acest sens către serviciul public de asistență socială din subordinea autorității administrației publice locale în a cărei rază are domiciliul/reședința persoana cu handicap sau către un furnizor public/privat de servicii sociale, acreditat în condițiile legii.


