Mărturii şocante după răpire ca-n filme

- Advertisement -

A văzut moartea cu ochii sub privirile îngrozite ale copiilor săi, iar acum a intrat în stare de şoc, după ce a aflat că agresorii au fost puşi în libertate. Judecătorii târgujieni au dat ieri sentinţa în cazul celor doi bărbaţi, tată şi fiu, care au ajuns după gratii la jumătatea lunii mai, sub acuzaţiile de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire şi distrugere. Atunci un bărbat care se întorcea de la o nuntă a fost răpit după o urmărire ca-n filme pe străzile din Gorj. Totul a pornit de la un conflict mai vechi între protagonişti. Vă avertizăm că urmează declaraţii care vă pot afecta emoţional.

În exclusivitate pentru postul nostru de televiziune, bărbatul de 32 de ani, care a ajuns direct la spital după clipe de coşmar, a vorbit astăzi despre evenimentele de la jumătatea lunii mai.

Victima recunoaşte un conflict mai vechi cu cei doi bărbaţi, tată şi fiu, trimişi în judecată pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Cearta între ei ar fi început în Finlanda şi ar fi fost dată uitării, după judecata ţigănească, însă scandalul ar fi izbucnit din nou după nunta din mai, de la Târgu-Jiu. Marius Căldăraru susţine că dacă Poliţia n-ar fi intervenit, nu ar mai fi scăpat cu viaţă.

Bătaia ca-n Vestul Sălbatic, de pe o stradă din Preajba, a avut loc sub ochii soţiei şi ai celor doi copii ai părţii vătămate.

Din acel moment, cei doi bărbaţi, tată şi fiu, acuzaţi iniţial de trei infracţiuni, au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, însă până ieri, când Judecătoria Târgu-Jiu a dictat sentinţa. Amândoi au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare.

Hotărârea de la Judecătoria Târgu-Jiu poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la comunicare. Instanţa a mai dispus ca să fie confiscate de la inculpaţi o coadă de topor, un cuţit de bucătărie şi o sabie.

 

Articole recente