Martori aduși cu mandat după partide de sex pe bani

- Advertisement -

Procesul fostului lăcătuș de la Cariera Roșiuța s-a încheiat astăzi cu un nou verdict pentru Aristică Bejinaru. Instanța a respins cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv, formulate de acesta și de prietenul său, Casian Bejat. Decizia poate fi contestată. Pe fond, magistrații au dispus citarea următorilor cinci martori din rechizitoriu şi a celor lipsă cu mandat de aducere. Următoarea înfățișare va avea loc pe 20 aprilie.Procurorii au stabilit că Aristică Bejinaru ar fi obținut peste 15.000 de euro de pe urma tinerelor care erau puse să se prostitueze atât în Gorj, cât și în țări precum Germania, Austria și Italia. Potrivit informațiilor din rechizitoriu, principala sursă de recrutare a tinerelor pentru prostituție a fost Colegiul Tehnic Motru, unde Bejinaru ar fi avut legătură constantă cu un profesor, prin intermediul căruia aborda multe fete, pe care şi le apropia iniţial sentimental. Alte minore erau ademenite pe rețelele de socializare. Implicată în acest dosar este și o femeie, acuzată de complicitate la infracțiunea de proxenetism.

Elena Denisa, tânăra considerată parte vătămată, în procesul lui Aristică Bejinaru, fost angajat al Carierei Roșiuța, a făcut declarații șocante în sala de judecată. Aceasta a povestit cu lux de amănunte, cu lacrimi în ochi, ce s-a întâmplat în 2010, pe vremea când avea numai 15 ani. Adolescenta s-a certat cu bunicii și a fost nevoită să locuiască la verișoara unei colege de clasă, care a luat-o cu ea la mare. Victima a plecat pe litoral cu gazda sa, cu Aristică Bejinaru, Casian Bejat, și el inculpat în acest dosar și cu un amic al acelor doi.

A rămas însărcinată

”M-au pus să întrețin relații sexuale cu ei, doar cu Bejat nu m-am culcat. Apoi ne-au spus că nu mai avem bani să ne întoarcem și să trecem la produs. Ne-au adus trei clienți în cameră, la pensiune, ne culcam amândouă în același timp cu câte unul, pe rând, pentru 50 de lei. Eram speriată. Apoi am rămas însărcinată. Nu știu cu cine, dar am făcut avort la 22 de săptămâni. Eu eram un copil. Un an de zile nu am mai ieșit din casă. Și acum sunt traumatizată”, a delarat Denisa (L.F.)

prostituate1

 

 

Articole recente