Martie, luna curățeniei

- Advertisement -

Curățenie cu bani puțini! Acesta este sfatul șefului județului pentru primarii localităților. Edilii șefi trebuie să curețe de gunoaie localitățile pe care le păstoresc, deși toți se plâng de lipsa banilor. Martie a fost decretată Luna Curățeniei în Gorj.

Consiliul Județean Gorj a trimis adrese către toate primăriile localităților, prin care solicită efectuarea acțiunilor de curățenie pe parcursul lunii martie. Modul în care vor decurge lucrările va fi monitorizat de reprezentanţii instituției. Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean, a precizat că acțiunile de salubrizare a localităților se pot face cu bani puțini, pe bază de voluntariat, pentru că, potrivit legii, toți cetățenii, agenții economici și reprezentanţii instituțiilor au o serie de obligații.

Șeful județului este de părere că ploile din ultima perioadă sunt binevenite pentru că ajută la curățarea drumurilor și a terenurilor, dar edilii șefi trebuie să fie atenți.

Acțiunile de curățenie care se vor desfășura la nivelul județului Gorj vor fi verificate în permanență de reprezentanții Consiliului Județean și de cei ai instituțiilor competente.

Articole recente