Marciuc ține aproape de Rușeț

- Advertisement -

Adrian Marciuc, liderul celui mai mare sindicat din Complexul Energetic Oltenia, susține necesitatea înființării unui singur sindicat care să pornească de la Jilț. Ion Rușeț, președintele de onoare al Sindicatului Mine Energie Jilt-Turceni, ar fi persoana potrivită care ar putea conduce grupul de inițiativă.

Adrian Marciuc susține aripa Ion Rușeț, în vederea înființării unui sindicat reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Acesta a declarat că are o relație foarte bună cu Ion Rușeț, cel căruia i-a urmat în fruntea Sindicatului Mine Energie Jilț-Turceni, după ce a fost ales senator de Gorj.

Marciuc dă ca termen de înființare a noului sindicat maxim o lună, astfel încât negocierea actelor adiționale la CCM să se facă de noii lideri.

Mâine, la Mătăsari, va avea loc Consiliul de Coordonare al Sindicatului Mine Energie Jilț Turceni. Ion Rușeț a demisionat vineri din fruntea Federației Naționale Mine Energie. Acesta se va ocupa de înființarea unui sindicat majoritar la nivelul Complexului, care să nu se mai afilieze la FNME.

Articole recente