Polițiștii au reținut doi tineri din Motru suspectați că ar fi bătut, în plină stradă, trei persoane. Pe fondul consumului de alcool, fiul de 19 ani al liderului de sindicat Adrian Marciuc a bătut, joi seara, alături de un alt tânăr, o familie din București venită în vizită la Motru. Cei doi suspecți au fost prezentați în fața magistraților, fiind puși sub control judiciar. Una dintre victime rupe tăcerea și face declarații șocante.
Marciuc Jr. a recidivat. După ce, în urmă cu un an, a fost reținut tot în urma unui scandal, zilele trecute a comis-o din nou. După ce a petrecut cu un prieten la un club din oraș, au plecat pe străzi să caute scandal. Le-au ieșit în cale o familie de bucureșteni, veniți în vizită la niște rude în Motru. Una dintre victime rupe tăcerea și poveștește clipele de groază prin care a trecut.
Femeia spune că nu îi cunoaștea pe cei doi. Tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentați în fața magistraților de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru.
Femeia a cărei familie a fost agresată în plină stradă de cei doi spune că nu se va lăsa până nu se va face dreptate. Magistrații au decis ca Robert Marciuc şi prietenul său să fie puși sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.


