Manţog, filmat „în libertate”

- Advertisement -

Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei, Ionel Manţog, condamnat la cinci ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, a fost surprins astăzi pe stadionul din faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, unde a jucat fotbal, alături de alţi deţinuţi.  După ce a ieşit din Penitenciarul Târgu-Jiu pentru a participa la meci, acesta s-a întors după gratii pe jos şi s-a comportat ca şi cum ar fi fost în libertate.

Fostul lider al PDL Gorj, Ionel Manţog, a fost surprins de jurnaliştii TV SUD la finalul partidei de fotbal, care a avut loc pe terenul de lângă stadionul municipal din Târgu-Jiu. Acesta a parcurs drumul până la penitenciar pe jos, alături de alte persoane private de libertate, care, în semn de solidaritate, s-au aşezat în aşa fel încât să nu fie filmat. Ionel Manţog, fost director în cadrul Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia, a fost condamnaţi după ce au fost acuzat că ar fi cumpărat casă de ţară, la preţuri mici, în sate care urmau să fie demolate de minerit, iar în schimb ar fi primit, drept despăgubiri, vilă de lux. Acesta a ajuns în penitenciar în 2012.

Articole recente