Consiliul de Supraveghere s-a reunit ieri la Complexul Energetic Oltenia și a decis prelungirea mandatelor celor patru directori până la finalul acestei luni. Acestea expirau pe data de 21 martie. În cadrul unei conferințe de presă, Laurențiu Ciurel a anunțat mai multe schimbări în cadrul organigramei, inclusiv în rândul directoratului.
Membrii Consiliului de Supraveghere au decis ieri prelungirea cu o săptămână a mandatelor celor patru directori, care constitue Directoratul complexului Energetic Oltenia.
Chiar dacă li s-au prelungit mandatele, nu înseamnă că nu vor mai fi schimbați. Laurențiu Ciurel, managerul companiei, a declarat săptămâna trecută că absolut toți directorii, de la toate nivelurile, vor fi suspuși unei evaluări, iar, în funcție de rezultate, vor fi sau nu menținuți pe funcții.
Cei patru membrii ai directoratului CEO sunt Marian Motocu, Vasile Ogârlaci, Daniel Pităroiu și Ion Petroniu. Ciurel a fost numit manager corporatist la începutul acestui an, iar, în același timp, cei patru deveneau directori interimari pe o perioadă de 60 de zile. Mandatul acestora expira în mod normal pe data de 21 martie.


