Înainte de alegerile electorale din 5 iunie, Ministerul de Interne face verificări în Registrul Naţional de Evidenţa Populaţie, prima etapă fiind verificarea persoanelor care au împlinit peste 100 de ani. Până acum, la nivel național, s-a constatat că 1.563 de peroane au murit. În urma acestor date de referinţă, MAI a comunicat Autorităţii Electorale Permanente situația actuală, întrucât aceste persoane să nu mai figureze pe listele electorale, anunţă MAI. „În acelaşi context, serviciile publice comunitare de evidenţa persoanelor continuă verificările privind alte 1.014 persoane cu vârsta de peste 100 de ani despre care, deşi nu au fost obţinute acte care să certifice decesul, există informaţii că au încetat din viaţă, respectiv nu se mai află la domiciliu şi nici nu au fost identificate rude, vecini sau apropiaţi care să cunoască situaţia acestora”, se precizează într-un comunicat emis de Ministerul de Interne. Totodată, sunt făcute verificări şi cu privire la situaţiile în care mai multe persoane şi-au stabilit reşedinţa la aceeaşi adresă sau în cazul persoanelor care în mod repetitiv îşi stabilesc reşedinţa în perioada pre-electorală.


