Mai puţini şomeri

- Advertisement -

Veste bună după ani la rând de criză! Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj au anunţat astăzi că a scăzut numărul şomerilor din judeţ şi, mai mult decât atât, nici angajatorii nu mai concediază salariaţi pe bandă rulantă în această primăvară. Şi pentru cele 11.000 de persoane care îşi caută cu disperare un job se pregăteşte ceva. O bursă a locurilor de muncă, la care sunt puse la bătaie sute de joburi.

La sfârşitul lunii martie au fost înregistraţi în evidenţele AJOFM Gorj cu aproximativ 600 de şomeri mai puţini ca în februarie. Reprezentanţii instituţiei au şi o explicaţie.

Pentru prima dată după ani la rând în care s-a vorbit doar despre disponibilizări şi număr tot mai mare de şomeri a fost anunţată şi o veste bună.

Din cele aproximativ 11.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă,  4.715 sunt femei. Să nu vă gândiţi că toţi şomerii primesc indemnizaţie, ci doar jumătate dintre ei. Reprezentanţii AJOFM Gorj pregătesc o surpriză.

Deocamdată, 37 de angajatori şi-au anunţat participarea cu o ofertă de 300 de locuri de muncă. Principalele meserii sunt vânzător, agent vânzări, agent de securitate, lăcătuş mecanic, croitor, muncitor necalificat, şofer, consilier economic şi consultant financiar. Gorjenii aşteaptă cu nerăbdare să meargă la bursă.

Pentru cei care vor să se orienteze către alte meserii, în această perioadă se fac înscrieri pentru cursuri de formare profesională în meseriile contabil, comunicare în limba engleză, frizer, dulgher şi gaterist.

Articole recente