Numărul salariilor compensatorii pentru angajații disponibilizați din Complexul Energetic Oltenia va fi înjumătățit. În loc de 20 de salarii, disponibilizații vor primi doar 10. Asta dacă propunerea făcută de Laurențiu Ciurel, managerul complexului, va trece de factorul social. Anul acesta nu vor efectuate disponibilizări, decât la cerere și asta dacă vor exista resurse financiare.
Pentru a putea aplica reducerea numărului de salarii compensatorii, sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia trebuie, mai întâi, să aducă modificări Contractului Colectiv de Muncă. Managerul Laurențiu Ciurel a declarat, la începutul acestei săptămâni, că CEO nu mai poate plăti cele 20 de salarii compensatorii angajaților disponibilizați, în baza ordonanței 116, și propune acordarea a doar 10 salarii, maxim 15.
Ciurel mai dă asigurări că anul acesta nu vor fi efectuate disponibilizări. Dacă vor exista însă cereri și dacă vor fi bani la bugetul companiei, angajații care își doresc să plece, pot să facă acest lucru. Nu confirmă însă numărul de 1200 de persoane înaintat de sindicate.
Începând din 2014, din CEO vor pleca anual 500-600 de angajați. Este strategia managerului Ciurel pe viitorii patru ani.
Reporter: Manuela Misailescu


