Vremea ploioasă de anul acesta a dat peste cap producția de struguri din comuna Runcu. Proprietarii podgoriilor au umplut mult mai puține damigene toamna aceasta. Oamenii spun că nu prea vor avea ce să vândă și că vor crește și prețul.
Comuna Runcu este cunoscută pentru vinul alb obținut din viile care îi împodobesc dealurile. Gustul licorii este foarte apreciat de proprietarii restaurantelor însă, anul acesta producția nu a fost deloc mulțumitoare.
Oamenii au avut o recoltă slabă, motiv pentru care spun că vor ține la preț.
Cu toate că anul acesta, vița de vie a dat struguri mai puțini, vinul nu și-a pierdut calitatea.
Primarul comunei, Adi Câmpeanu, spune că este primul an în care oamenii se confruntă cu o asemenea situație.
Anul trecut, un singur localnic a obținut, chiar și două tone de vin.


