Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Gorj a dublat numărul cadrelor medicale care vor fi gata să intervină în caz de urgență, de Revelion. Pentru că în anii trecuți au avut loc adevărate tragedii pe șoselele din județ, anul acesta numărul echipajelor a fost suplimentat.
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Gorj a luat toate măsurile pentru ca în noaptea de Revelion să fie sigură că va face față solicitărilor. Ambulanțele au fost dotate cu lanțuri și cauciucuri de iarnă, iar numărul echipajelor a fost mărit. Managerul SJA vrea să se asigure că în cazul producerii unor evenimente nedorite vor putea să intervină.
În urmă cu doi ani, patru tineri au murit, iar un altul a fost grav rănit, chiar în noaptea de Revelion, după ce șoferul a intrat cu mașina într-un cap de pod.