Maestrul Aurel Blondea a decedat de Rusalii! Sute de mesaje de condoleanțe! Povestea sa…

- Advertisement -

Moartea dirijorului Aurel Blondea a lăsat un gol imens în folclorul românesc. Pagina sa de Facebook a fost luată cu asalt de sute de mesaje emoționante. „Ai fost un munte de talent și bunătate!”, scriu cei care l-au cunoscut și l-au iubit. Dirijorul și violonistul Aurel Blondea, fost lider artistic al Ansamblului „Doina Gorjului”, s-a stins din viață în dimineața Rusaliilor, pe 8 iunie. Se lupta cu probleme grave de sănătate. Anunțul morții a șocat lumea artistică, iar rețelele de socializare s-au transformat rapid într-un altar virtual.

Zeci de artiști în lacrimi: „A plecat să dirijeze orchestra îngerilor”

În doar câteva ore, Facebook-ul s-a umplut de mesaje de condoleanțe. Printre cei care l-au omagiat se numără artiști tineri, foști elevi, dar și colegi de scenă Ați plecat să dirijați orchestra divină… Veți rămâne în inimile noastre pentru totdeauna!” – a scris interpreta Larisa Oproiu din Târgu Jiu.

„Mulțumesc pentru sfaturi, pentru că m-ați învățat ce înseamnă scena și tradiția. Drum lin, Maestre!” – a transmis cu lacrimi în ochi Roxana Croitoru.

„În 2011, la Festivalul Maria Lătărețu, m-ați acompaniat cu sufletul. A fost o onoare!” – a scris o altă colegă apropiată.

”Dumnezeu să te odihnească în pace, o parte din familia noastră a tuturor. Ai fost un om bun cu o inimă mare și un suflet bun! Îngerii să te vegheze!” – spune Mario Barac, unul dintre tinerii artiști talentați ai Gorjului.

O viață pentru folclor

Născut în Târgu Jiu, pe 17 iulie 1967, Aurel Blondea a trăit pentru muzică. A intrat în „Doina Gorjului” la doar 18 ani, iar timp de peste 30 de ani a dus mai departe valorile tradiției românești, dirijând orchestra ansamblului cu o pasiune de necontestat. A colaborat cu mari nume din folclor, precum Niculina Stoican și Petrică Mâțu Stoian, și a fost mentor pentru zeci de artiști tineri.

Mesaj de adio de la oficiali și prieteni

Reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj au transmis în cadrul mesajului oficial:

„Maestrul Blondea a fost un stâlp al culturii gorjene. Moștenirea sa artistică va dăinui.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Maestrul Blondea! Muzica lui va răsuna veșnic în sufletele noastre.

Articole recente