- Advertisement -
O macara aparținând unei firme private, care prestează servicii pentru Complexul Energetic Oltenia, s-a dezechilibrat, azi, în incinta Carierei Pinoasa. Potrivit primelor informații, utilajul s-a lăsat într-o parte, însă nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale majore.
Reprezentanții CE Oltenia au precizat că incidentul nu a afectat activitatea din carieră, iar utilajul „a revenit pe poziție după ce s-a dezechilibrat”. Surse din carieră susțin că situația a fost remediată, fără a fi necesară intervenția echipajelor de urgență. Cauzele incidentului urmează să fie stabilite.


