Luptă strânsă pentru un post de registrator

- Advertisement -

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a scos la concurs un număr de 18 posturi de registrator medical, peste 200 de persoane fiind interesate să ocupe un loc vacant. Concursul s-a încheiat, din toți cei care au susținut examenul, doar 46 fiind declarați admiși. Aceștia vor susține, mâine, proba interviului, care va stabili care sunt cele 18 persoane care pot obține un post.

212 aspiranți și-au depus dosarele pentru a obține un post de registrator medical. Dintre aceștia, doar 205 s-au încadrat să treacă în etapa următoare, aceea a examenului scris care a fost susținut marți, 20 septembrie. După afișarea rezultatelor, 46 de persoane au fost declarate admise. Proba interviului va fi susținută în cursul zilei de mâine.

Cei nemulțumiți au avut ocazia să depună contestație, astăzi fiind ultima zi. Doar patru solicitări de acest gen au fost înregistrate.

 

Articole recente