Vrea să își salveze tatăl cu orice chip! O femeie din Bumbești-Pițic vrea să își ducă părintele, în vârstă de 76 de ani la un spital în capitală. Și cum nu beneficiază de resurse financiare, femeia a cerut ajutorul Ambulanței, ca să îl poată transporta, însă aceasta nu are voie să meargă cu el în salvare. Femeia este disperată și nu știe ce să facă, pentru că nu are bani să ajungă în București.
Tatăl Codruței Hilghiduș se află internat în Secția de oncologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Însă, femeia nu are încredere în medicii din Gorj și vrea să îl trateze într-o unitate spitalicească din capitală. Conducerea Ambulanței i-a promis că îi va pune la dispoziție o ambulanță, însă fără ca ea să îl însoțească.
Fiica bărbatului susține că abia se mai poate descurca să îi cumpere medicamentele, pentru că din spital nu i se oferă nimic.
Codruța Hilghiduș afirmă că tatăl ei merge la toaletă de 30-40 de ori pe zi.
Reporter: Alexandra Cruceru


