Cu toate că se află la muncă 8 sau 10 ore pe zi, mii de angajați din Gorj au trecute în contractul de muncă doar 2 ore lucrătoare. Această situație este, însă, în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj care, în perioada următoare, va face controale la mai multe societăţi comerciale.
Conform prevederilor Codului Muncii,angajatorii pot încada salariații cu fracțiune de normă prin
încheiere de contracte individuale de muncă cu timp parțial, pornind de la 2 ore. Doar că, în majoritatea cazurilor, angajații prestează 8 sau chiar 10 ore de activitate.
Angajații care au semnat un astfel de contract trebuie să știe că nu au obligația să stea la locul de muncă mai multe ore decât cele prevăzute în actul respectiv și, totodată, sunt interzise orele suplimentare. Pentru a evita astfel de situații, în perioada următoare, reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj vor face verificări în tot județul.
În cazul desființării locului de muncă, dacă salariatul a avut încheiat contract individual de muncă cu timp parțial de 2 ore pe zi, acesta nu beneficiază de ajutor de șomaj.Din totalul de 6511 angajatori activi înregistrați la nivelul județului Gorj, 3552 dintre aceștia au încadrat personal cu fracțiune de normă.În această situație, aflându-se peste 9000 de gorjeni.


