LOVITURĂ DUPĂ SEX PE BANI

- Advertisement -

Procurorii DIICOT Gorj au finalizat cercetările în dosarul supranumit ”Prostituție la Viena” și au decis ca cei patru suspecți să fie trimiși în judecată, pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Doi dintre inculpați au primit astăzi prima decizie la Tribunalul Gorj. Instanța a decis ca Alin Ion Ivan și Elena Motorga să rămână în arest în timpul procesului.

”Constată legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive dispuse faţă de inculpaţi. Menţine măsurile arestului preventiv dispus faţă de inculpaţii Ivan Ion Alin şi Motorga Elena, respectiv a controlului judiciar luată faţă de inculpata Marinescu Ioana Mădălina. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, au decis judecătorii.

Victimele, printre care se află și câteva minore, sunt din Scoarța, Licurici, Hurezani și Târgu-Cărbunești. Procurorii susțin că, din 2012, membrii grupării ar fi racolat tinere cu probleme familiale, pe care, sub pretextul că le oferă un loc de muncă, le transportau pe teritoriul Austriei, unde erau obligate să practice prostituţia. Anchetatorii susțin că ar fi obținut ilegal mii de euro, iar o mare parte din bani era investită în autoturisme. În urma perchezițiilor, mașinile au fost ridicate, pentru recuperarea prejudiciului.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2012, membrii grupării au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop identificarea, în zona de sud-vest a judeţului Gorj, a unor tinere, inclusiv minore, cu probleme familiale, fiind vorba despre familii dezorganizate, copii minori în întreţinere sau care aveau pregătire precară, pe care, sub pretextul că le oferă un loc de muncă, le transportau pe teritoriul Austriei – Viena, unde erau obligate să practice prostituţia. În acest sens, în prealabil, o parte din membrii grupării se ocupau de găsirea unor locaţii în Viena, în cartiere unde se putea practica prostituţia în timp ce alţi membri ai grupării organizau activităţile de racolare a tinerelor pentru a fi transportate în Austria în scopul exploatării sexuale. Sumele de bani obţinute din activitatea de prostituţie erau însuşite de către suspecţi şi folosite pentru achiziţionarea unor autoturisme şi imobile”, se precizează într-un comunicat al DIICOT. (L.F.)
48831-0-prostituate

Articole recente