Liderul PNL Gorj, obligat să stea acasă

- Advertisement -

Emoţii până la miezul nopţii pentru liderul PNL Gorj, Dian Popescu. Acesta a aşteptat verdictul magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova, care au judecat recursul formulat de procurori, prin care au cerut să nu fie lăsat să părăsească localitatea de domiciliu. Dian Popescu a aflat răspunsul în toiul nopţii, de pe site-ul instanţei. Acesta este obligat în continuare să nu plece din Târgu-Jiu.

Cu toate că Tribunalul Gorj a dispus revocarea măsurii preventive privind obligarea de a nu părăsi localitatea, Dian Popescu este în continuare nevoit să stea acasă, după ce procurorii au formulat recurs. Ultimul cuvânt l-au avut aseară judecătorii Curţii de Apel Craiova, care au casat încheierea de la Gorj şi au respins cererea formulată de liderul PNL Gorj şi fratele său. De aproape două luni, Dian Popescu se străduieşte să scape de „arestul” la domiciliu. Acesta este acuzat că i-a dat şapte mii de lei primarului suspendat al comunei Peştişani, Florin Pavel, pentru atribuirea unei lucrări, dar şi de complicitate la abuz în serviciu.

Articole recente