Liberalii lui Iordache execută vechii membri pentru un mesaj de Paște, la ordinul șefului…

- Advertisement -

În PNL Gorj, „liberalismul” pare să fi ajuns la o formă de selecție ciudată: nu pe criterii de vechime, loialitate sau contribuție, ci pe criteriul obedienței de grup. Iar când aceasta lipsește, sancțiunea vine rapid – nu prin vot, nu printr-o decizie transparentă, ci printr-un gest administrativ de forță al vătafului șef: eliminarea din grupurile de comunicare.

Cazul lui Victor Banța spune tot.

Cu peste 23 de ani în partid, Banța – unul dintre oamenii care au fost acolo înainte ca mulți dintre actualii „decidenți” să descopere politica – s-a trezit scos din grupurile interne ale PNL Gorj imediat după ce a postat un mesaj de Paște. Un mesaj banal, de altfel: apel la valori, credință, responsabilitate și respect. Nimic ofensator. Nimic subversiv. Nimic „anti-partid”. Și totuși, suficient.

Capturile de ecran vorbesc de la sine. Într-un grup intern, după un schimb de replici în care i se sugerează de șeful organizației subtil să „mai facă lucruri, nu doar să aștepte privilegii”, urmează ordinul sec: „scoateți-l din grup” și execuția vine prompt.

Fără explicații. Fără procedură. Fără respect.

Într-un alt grup, scenariul se repetă identic: mesaj de Paște – eliminare. Dacă aceasta este „disciplina de partid” invocată în spatele ușilor închise, atunci ea seamănă mai degrabă cu o epurare de tip WhatsApp decât cu o minimă formă de organizare politică.

Banța contraatacă: „Nu m-au pus. M-au scos.”

Într-o postare publică, Victor Banța demontează direct narativul vehiculat în interiorul organizației. Susține, cu trimitere la documente, că a demisionat oficial din PNL în 2020 pentru a respecta legislația privind incompatibilitățile, nu pentru că ar fi fost „omul cuiva”. Mai mult, afirmația-cheie este una care lovește direct în mecanismul de putere din organizație: atunci când a încercat să revină, „a fost folosit și apoi eliminat”. Și, poate cel mai important, refuzul său de a răspunde la „insistențe informale” pare să fi fost momentul real al rupturii.

Tradus politic: nu a executat ordinele.

Problema reală, independența nu este tolerată. Ceea ce reiese din acest episod nu este o simplă dispută internă. Este un simptom. Un membru vechi, care declară public că nu este dator nimănui, că nu poate fi controlat, că nu răspunde la comenzi informale, devine, brusc, indezirabil. Într-o organizație sănătoasă, astfel de oameni ar fi capital politic. În PNL Gorj, devin ținte. Pentru că independența reală nu se negociază. Și, aparent, nici nu se tolerează.

Iordache și modelul „liberalismului cu eject”

Sub conducerea lui Ion Iordache care este considerat “un traseist politic” schimbând de trei – patru ori partidele politice, PNL Gorj pare să fi adoptat un model de funcționare în care loialitatea personală față de șef primează în fața celei doctrinare. Să nu omitem că, la alegerile parlamentare trecute, PNL Gorj a pierdut sub conducerea lui Iordache un post de senator și unul de deputat.
Cert este că, nu contează cât ai stat în partid. Contează cât de util ești șefului în momentul prezent și, mai ales, cât de dispus ești să te conformezi.

Altfel, drumul este scurt: de la „coleg” la „removed you”.

Ironia este evidentă: un partid care revendică tradiția liberală, libertatea de opinie și inițiativa individuală ajunge să sancționeze exact aceste lucruri.

Finalul care spune tot…

Victor Banța încheie simplu: „Eu am documente. Ei, doar o poveste.” În PNL Gorj, însă, pare că nu documentele contează. Ci cine apasă butonul de „remove”. Iar când un partid începe să-și elimine oamenii nu pentru ce au făcut, ci pentru că nu pot fi controlați, problema nu mai este a celui exclus. Este a celui care conduce.

Articole recente