- Advertisement -
Liderii Federației Naționale Mine Energie și cei ai Federației Univers au primit undă verde pentru a organiza protestul de joi. Comisia de specialitate le-a acordat sindicaliștilor autorizația pentru pichetarea sediului secundar al Complexului Energetic Oltenia. Liderii de sindicat au anunțat că cinci mii de mineri și energeticieni vor participa la acțiunea de stradă. Gabriel Căldărușe, Eugen Iovan și Aurel Nanu Mic nu se vor mai alătura celor din FNME și Univers, cei trei declarându-se adepți ai dialogului. Protestul de joi, ar fi al treilea organizat de liderii de sindicat la care au participat cinci mii de ortaci.


