Legea este făcută doar pentru cetățenii de rând ai municipiului Târgu Jiu. Asta a demonstrat chiar primarul Cârciumaru, care și-a parcat autoturismul în fața sediului instituției pe care o conduce, dar pe un loc interzis. Jurnaliștii de la Gorj News au surprins mașina primarului chiar în momentul în care se afla în zona interzisă.
Mașina primarului Cârciumaru a fost fotografiată de jurnaliștii de la Gorj News în timp ce se afla parcată în zona interzisă din fața sediului municipalității. Dacă, în mod normal, mașinile găsite de polițiștii locali în zona respectivă sunt ridicate și duse în parcarea Transloc, nu același lucru s-a întâmplat și în cazul edilului șef.
Era și greu de crezut că poliștii locali vor avea curajul să-l amendeze tocmai pe șeful lor suprem. Parcările sunt o mare problemă în Târgu Jiu, pentru că, până acum, nu s-a construit vreo parcare subterană sau supraterană.


