Un pui de lebădă a fost salvat de la moarte de o familie de romi din Craiova. Înaripata a căzut în curtea oamenilor, iar aceștia au avut grijă de pasăre ca de ochii din cap până în momentul în care au sosit cei de la protecția animalelor. Acum, lebăda a ajuns la Grădina Zoo din oraș.
Lebăda a fost luată din curtea familiei de romi din Craiova și îngrijită de inspectorul șef din cadrul Protecției Animalelor Craiova, dar și nepoțeii acestuia. Copiii s-au atașat foarte mult de inaripată, și au hrănit-o zilnic.
Floricică, pentru că așa au botezată cei mici pe lebădă și-a luat rămas bun de la cei care au adăpostit-o timp de aproape două săptămâni.
Puiul de lebădă a fost dus astăzi la Grădina Zoologică din Craiova.
Floricică va sta câteva zile în carantină, iar apoi va sta în voie la grădina zoologică.


