Pompele stradale din comuna Bustuchin au fost desființate de către primarul localității. Asta pentru că localnicii își udau grădinile pe timpul nopții înregistrându-se astfel consum mare la apă. Să-i reducă la tăcere a tăiat apa de la pompe și, i-a determinat pe fiecare să-și introducă rețeaua de alimentare cu apă în gospodărie, dar și contoare.
Problema consumului de apă există în multe comune, acolo unde gospodăriile nu au contoare. Localnicii folosesc astfel din plin pompele stradale și își udă grădinile. Un astfel de obicei a încărcat facturile la consumul de apă în mai multe comune, iar unii primari au găsit metode să reducă din fașă acest fenomen. De exemplu, în comuna Bustuchin, primarul Ion Ciocea a hotărât împreună cu consilierii locali desființarea pompelor stradale. Astfel, localnicii au fost nevoiți să-și introducă rețeaua în curte și să-și monteze și contoare.
Familiile mai sărace au beneficiat de ajutorul primăriei pentru introducerea rețelei de apă și de apometre, tocmai pentru a preveni alte situații de consum.
Pe timpul verii, o hotărâre de consiliu intră în vigoare. Adică, localnicii nu au voie să-și ude grădinile pe timpul nopții pentru că riscă amenzi.


