Lacrimi şi durere la Tismana

- Advertisement -

Lacrimi şi durere la Tismana, după tragedia din Afganistan. Militarul care şi-a pierdut viaţa duminică, într-un atac sinucigaş, a copilărit la Topeşti şi s-a mutat ulterior la Craiova. Localnicii au suferit un şoc atunci când au aflat cumplita veste şi se pregătesc să meargă la înmormântarea bărbatului de 35 de ani, despre care au numai cuvinte de laudă. Claudiu Constantin Vulpoiu era căsătorit şi avea o fetiţă de un an şi câteva luni. Vă prezentăm în continuare un reportaj realizat chiar în satul în care acesta venea frecvent şi în care şi-a petrecut întreaga copilărie.

Militarul care şi-a pierdut viaţa duminică în Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, are o poveste incredibilă. Prima parte a vieţii şi-a petrecut-o la Gorj, în satul Topeşti, alături de bunicii săi. Chiar dacă s-a mutat ulterior la Craiova cu întreaga familie, atunci când avea o zi liberă, Claudiu prefera să o petreacă la Tismana, alături de prietenii săi.

Vecinii sunt devastaţi de durere.

În 2010, Claudiu a fost rănit grav într-o explozie, însă a scăpat ca prin minune cu viaţă şi aşa a prins şi mai mult curaj să participe la alte misiuni externe.

Militarul nu era la prima misiune în Afganistan.

Înainte să plece, bărbatul i-a asigurat pe localnicii din Topeşti că va reveni definitiv acasă.

În cancelaria de la Şcoala Generală din Topeşti la care a fost înscris până în clasa a V-a, Claudiu îi priveşte pe foştii dascăli, de acum doar din fotografii.

Claudiu Constantin Vulpoiu a murit în urma unui atac sinucigaş cu un autovehicul capcană încărcat cu exploziv, care a intrat direct în maşina de luptă în care se afla acesta cu alţi cinci militari. Trupul neînsufleţit al acestuia va fi adus astăzi în ţară, urmând ca joi să fie înmormântat la Craiova. În 2010, bărbatul a fost rănit în urma unui exerciţiu la poligonul Cincu, din Braşov. Atunci, trei militari din Craiova au murit.

Articole recente