Lăcătușul arestat acasă vrea bunuri

- Advertisement -

Lăcătușul acuzat de trafic de persoane și proxenetism a prins curaj după ce a scăpat de cătușe. Aristică Bejinaru a cerut astăzi să-i fie restituite bunurile aflate sub sechestru, însă magistrații nu au fost de acord. Acesta s-a mutat din Motru la Tismana. Instanța a decis ca Bejinaru să rămână în arest la domiciliu și în vacanța judecătorească.

Aristică Bejinaru se află în arest la domiciliu din luna mai. În iunie însă a anunțat instanța că nu mai vrea să stea în locuința din Motru.

Astăzi, bărbatul s-a prezentat cu o nouă solicitare în fața magistraților de la Tribunalul Gorj, care au analizat și măsura preventivă dispusă în cazul colegului său de dosar, un fost pompier de la Cariera Lupoaia.

Procurorii au stabilit că Aristică Bejinaru ar fi obținut peste 15.000 de euro de pe urma victimelor care ar fi fost puse să se prostitueze atât în Gorj, cât și în țări precum Germania, Austria și Italia. Potrivit informațiilor din rechizitoriu, principala sursă de recrutare a tinerelor pentru prostituție a fost Colegiul Tehnic Motru, unde, din 2010, aborda multe fete, pe care şi le apropia sentimental. Alte minore erau ademenite pe rețelele de socializare.

Articole recente