„Am băut o ţuică. Nu mi-e teamă că lovesc pe cineva cu maşina, pentru că nu conduc niciodată cu viteză”, acestea au fost declaraţiile şocante ale unor şoferi, care s-au urcat la volan, după ce au tras o duşcă! Toţi conducătorii aflaţi sub aburii lui Bachus au devenit pietoni în această dimineaţă. Actiunea de amploare organizată de politiştii de la Rutieră s-a încheiat cu zeci de amenzi.
Politistii au depistat mai mulţi şoferi băuti, care s-au scuzat că au participat aseară la petreceri, unde au consumat şi băuturi alcoolice. De emoţii, unul dintre ei, în loc să caute documentele a dat muzica mai tare.
Şoferii au fost testaţi cu etilotestul pentru a se stabili dacă s-au urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Toţi au fost loviţi de sinceritate.
Alţii au consumat vin, după care s-au urcat la volan. Cum au circulat aşa cu maşina? „Prudent”, a spus unul dintre şoferi.
Sinceritatea nu l-a scăpat de amendă şi l-a lăsat fără permisul de conducere.
Desfăşurată la primele ore ale dimineţii, acţiunea polţiştilor rutieri a dus la depistarea unor şoferi cu alcoolemii de până la 0,40 la mie în aerul expirat. Oamenii legii spun ca principala cauză a accidentelor de circulaţie de pe raza judeţului Gorj a fost consumul de alcool.
Şoferii prinşi băuţi la volan nu vor mai avea permis de conducere timp de 90 de zile.


