Judecătorii vor să facă un experiment în interiorul Poliţiei Târgu-Jiu. AFLĂ DE CE!

- Advertisement -

După trei amânări, judecătorul Gheorghe Gârcu l-a audiat astăzi pe Ion Cucăilă. Bărbatul care susţine că a fost lovit cu pumnii şi picioarele în sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu a fost nevoit să declare cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în interiorul instituţiei, în noaptea de 4 spre 5 septembrie 2013. Instanţa a stabilit astăzi un nou termen, pe 5 februarie, când vor fi audiaţi şi inculpaţii, dacă nu îşi vor păstra, ca şi astăzi, dreptul la tăcere.

Judecătorul de caz vrea să facă şi un experiment, în interiorul Poliţiei Târgu-Jiu, pentru a afla dacă ţipetele lui Cucăilă puteau fi auzite de ofiţerii de serviciu. „O să fac eu un experiment să vedem…chiar aşa surzi au fost ofiţerii de serviciu? Vreau să fac un experiment măcar de formă în Poliţie să vedem dacă se aud ţipetele. Dacă nici Poliţia nu aude…”, a declarat magistratul. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au dispus trimiterea în judecată a celor doi poliţişti, Nelu Popescu şi Radu Ionuţ Cătălin, dar şi a unui jandarm, Văduva Alin Ion. Cei trei oameni ai legii sunt puşi la dispoziţie şi desfăşoară doar activităţi de birou.

Articole recente