Judecătorii, în vacanță

- Advertisement -

Gata cu procesele, la Palatul Justiției din Târgu-Jiu! De luni, judecătorii gorjeni vor intra în vacanță. Până la sfârșitul lunii august, magistraţii vor lua pauză şi vor reveni în săli doar pentru cazurile de urgenţă. Programul cu publicul se va desfăşura marțea și joia, însă numai între orele 09.00 și 11.00. În vacanță vor intra și procurorii. Nu se vor lăsa mai prejos nici avocații, care promit însă că nu vor sta departe de dosarele clienților pe care îi vor reprezenta la toamnă.

În timpul vacanței judecătorești, programul instanței se modifică radical.

Înregistrarea cererilor la Judecătoria Târgu-Jiu se va desfăşura timp de două zile pe săptămână, marțea și joia, între orele 09.00 și 11.00. În materie penală se vor judeca doar cauzele cu inculpaţii aflaţi în stare de arest preventiv, prioritate având luarea, revocarea sau înlocuirea măsurilor preventive. Cererile de liberare provizorie sub control judiciar vor reprezenta şi ele cazuri de urgenţă. În vacanță vor intra și avocații.

La Parchet vor fi numiți procurori care să asigure permanența și în timpul vacanței. Persoanele care au dosare pe rolul instanței susțin că vacanța magistraților este binemeritată, dupa luni la rând de procese.

Și în materie civilă se vor judeca doar cazurile urgente, precum contestaţiile la executare sau ordonanţele preşedinţiale.

Articole recente