Magistraţii din judeţ au transmis un comunicat de presă, după ce Guvernul Orban a anunţat că va tăia pensiile speciale.Iată ce-i transmit judecătorii:
„Judecătorii Tribunalului Gorj iau act cu îngrijorare de intenția Guvernului și a Parlamentului de a elimina pensiile de serviciu ale magistraților și personalului auxiliar al instanțelor și, totodată, condamnă confuzia indusă opiniei publice în sensul că acestea ar fi ,,privilegii” necuvenite acestor categorii profesionale.
Reamintim opiniei publice că, în repetate rânduri, Curtea Constituțională a statuat că ,,pensia de serviciu pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistrații. Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraților obligații şi interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activități ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situație materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viață cât mai apropiat de cel avut în timpul activității.”
Demersul puterilor executivă și legislativă este, prin urmare, în vădită contradicție cu jurisprudența Curții Constituționale, care a arătat că pensiile de serviciu ale magistraților fac parte din ansamblul de garanții de natură inclusiv financiară care dau caracter efectiv, iar nu iluzoriu, statutului de independență și imparțialitate al autorității judecătorești în ansamblu și al fiecărui magistrat în parte.
Judecătorii Tribunalului Gorj susțin formele de protest inițiate de personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și toate demersurile legale care urmăresc respectarea statutului profesional.
Judecător,
Radu Gheorghe
Președintele Tribunalului Gorj”


