Jill Biden, impresionat de un opincar

- Advertisement -

Prima Doamnă a Americii impresionată de Nea’ Sandu, cunoscutul meşter opincar vâlcean. Jill Biden, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, a cunoscut tradiţiile româneşti prin intermediul unei vizite de lucru în 2014. Atunci, Joe Biden era vicpreşedinte al SUA, pe atunci Joe Biden) la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti.

Prima Doamnă a fost cucerită şi de un reprezentant al tradiţiilor de pe meleagurile vâlcene: meşteşugarul opincar Alexandru Ilinca.
Ilinca Alexandru sau nea Sandu, cum îi place să fie numit este un meşter opincar desăvârşit cu o dăruire aparte pentru datinile străbune.️ La toate târgurile la care este invitat, Alexandru Ilinca poartă mândru costumul popular, reuşind de fiecare dată să fie remarcat. Barba albită de vreme, modul de lucru al opincilor (prin implicarea activa a publicului) şi poveştile despre lumea satului de odinioară, stârnesc de fiecare dată curiozitatea iubitorilor de tradiţie. Deţine o colecţie etnografică ce conţine aproape 60 de perechi de opinici, iar cea mai veche pereche a fost purtată de un ţăran din Horezu în anul 1870.

Articole recente