ITM Gorj începe controalele pe șantiere: amenzi de până la 1 milion de lei!

- Advertisement -

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj anunță derularea, în perioada 1 aprilie – 7 decembrie 2026, a Campaniei Naționale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate, dar și pentru verificarea respectării normelor privind securitatea și sănătatea în muncă în domeniul construcțiilor. Controalele vizează angajatorii care desfășoară activități în sectoarele „construcții clădiri” – cod CAEN 41, „lucrări de geniu civil” – cod CAEN 42 și „lucrări speciale de construcții” – cod CAEN 43.

Potrivit ITM Gorj, inspectorii vor urmări identificarea angajatorilor care folosesc persoane fără forme legale, inclusiv cazurile de muncă nelegală a copiilor și tinerilor. De asemenea, controalele au ca scop determinarea angajatorilor să încheie contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale și să le înregistreze în aplicația REGES ONLINE.

Campania urmărește și creșterea gradului de conștientizare în rândul angajatorilor și salariaților cu privire la respectarea legislației muncii, dar și eliminarea neconformităților prin măsuri obligatorii și sancțiuni contravenționale.

În ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, inspectorii vor verifica în special măsurile de prevenire a căderilor de la înălțime, riscurile de surpare a malurilor la lucrările de excavații, existența echipamentelor colective și individuale de protecție, instruirea lucrătorilor și respectarea regulilor privind utilizarea instalațiilor de ridicat.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va continua să acționeze ferm împotriva muncii nedeclarate și a oricăror practici care încalcă drepturile salariaților. Subliniem faptul că primirea la muncă a persoanelor fără contract individual de muncă se sancționează cu 40.000 lei pentru fiecare persoană identificată, angajatorii riscând amenzi până la valoarea de 1.000.000 lei”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al ITM Gorj.

Controalele vor fi intensificate pe șantierele temporare sau mobile aflate în zona de competență teritorială a Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Articole recente

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.