Ispășesc păcate

- Advertisement -

Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, consideră că sindicaliștii care fac de opt zile greva foamei își ispășesc păcatele din anii anteriori. Acesta nu crede că cei 3 greviști fac o grevă a foamei adevărată, așa cum a făcut profesoara Cristina Anghel în timpul guvernării PDL.

Sindicaliștii aflați în greva foamei nu reprezintă interes pentru cei care sunt la conducerea județului pe motiv că ispășesc păcate din perioada în care aveau salarii mari și făceau jocurile PDL-ului.

Călinoiu i-a comparat pe greviști cu senatorul PC, Cristina Anghel, care a făcut grevă în perioada guvernării PDL.

Greviștii nu ar trebui să aștepte susținere din partea autorităților care consideră că protestul lor nu este unul serios.

Toma Tatomir și Marin Golea sunt în grevă a foamei de 8 zile pe motiv că derepturile salariaților CEO sunt grav încălcate de conducere. Alături de aceștia a fost și Petre Bejenaru dar acestui i s-a făcut rău acum câteva zile și a fost dus cu ambulanța la spital. În locul acestuia, de astăzi, a intrat în greva foamei Dumitru Popa, vicepreședinte al FNME.

Articole recente