Își joacă viitorul

- Advertisement -

Pandurii trebuie să bată, în această seară, la Târgu Jiu, echipa lui Hagi, Viitorul Constanța, pentru a ține pasul cu Petrolul Ploiești, formația de pe locul 2. Viitorul are o singură victorie în 2013 și se zbate la retrogradare. În schimb, oltenii se află în luptă pentru cupele europene. Căpitanul Viera e marele absent al pandurilor, în timp ce la constănțeni lipsesc principalii oameni de gol, Chițu, Dică și Alibec.

Meci cu miză mare pe Municipal ! Pandurii se luptă să prindă Europa și nu are voie să facă nici un pas greșit în fața unei candidate la retrogradare. Echipa lui Hagi e prima deasupra liniei retrogradării, și, normal, nu poate emite pretenții pe terenul pandurilor. Și în tur Pandurii a fost favorită, dar Viitorul a câștigat cu 2-0. Cristi Pustai e conștient că nu va fi ușor chiar dacă Viitorul a venit la Târgu Jiu fără trei oameni importanți, Chițu, Dică și Alibec.

Pandurii nu pot conta pe căpitanul Viera, suspendat pentru cumul de cartonșe galbene. Fundașul ivorian e recordman la sancțiuni. A încasat 9 galbene în acest sezon.

În absența lui Viera, Mingote va fi numit căpitan. Pustai își pune mari speranțe în vârful Matulevicius chiar dacă în meciul trecut cu Steaua și-a îngropat echipa. Lituanianul este golgheterul pandurilor, cu 8 goluri.

Chiar dacă Pandurii se bat pentru cupele europene, stadionul Municipal e mai mult gol decât plin. Pandurii ar vrea să aibă lângă ei în această luptă și fanii.

Pandurii – Viitorul se joacă pe Municipalul din Târgu Jiu în această seară, de la ora 21:30.

Articole recente